Înseamnă că dânsul nu prea are ce să caute ca manager la un spital. Ştiu situaţia de acolo dinainte de apariţia articolului de presă; am analizat-o. Este un spital care face servicii medicale foarte puţine. Au doar 39% gradul de ocupare a paturilor. Şi, în mod evident, dacă nu faci servicii medicale şi plăteşti doar salarii personalului, care este numeros, înseamnă că este o problemă de management, pentru că şi structura spitalului – tipul de servicii pe care le oferă – trebuie adaptate nevoilor acelei comunităţi sau zonei înconjurătoare. De fapt, domnul manager a spus următorul lucru: „Eu nu mă pricep să conduc un spital”. Asta este realitatea.
Ministrul a menționat că autorităţile care au în subordine astfel de unităţi medicale trebuie să solicite reorganizarea, astfel încât spitalul să poată oferi serviciile de care este nevoie. „Dacă ai trei sferturi sau două treimi din paturi goale, evident că nu o să ai niciodată bani, decât pentru salarii. Mie mi se pare chiar că are prea mulţi bani. De unde să plătească salarii, dacă el are 40% din paturi ocupate şi 60% goale, pentru că înseamnă că spitalul nu oferă servicii medicale. Spitalele trebuie să ofere servicii medicale. (…) Ar putea să ofere servicii medicale dacă îşi restructurează structura, dacă fac servicii care aduc bani. Nu poţi să ai venituri la spital dacă tu nu faci altceva decât să plăteşti salarii şi aştepţi ca cineva să îţi dea bani. Spitalul trebuie să fie autosustenabil, pe baza contractului de servicii cu Casa de Asigurări. Ei nu fac servicii medicale, despre asta este vorba”, a mai spus Alexandru Rafila.
Sursa: Realitatea.net