Scarlatina, simptome și tratament. Cum o recunoști?
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava a transmis deja în școli și în grădinițe o informare pentru părinți cu privire la faptul că în ultima perioadă a crescut numărul de cazuri de scarlatină. „Scarlatina apare frecvent la copiii din colectivități, spre exemplu grădinița și școala. Debutează cu febră, gât roșu simptome care pot fi însoțite de durere de cap, vărsături, frison și limba zmeurie. Diagnosticul este pus pe baza culturii din proba de exudat faringian”, a declarat Daniela Odeh, director DSP Suceava. De la începutul anului și până în prezent au fost confirmate în Suceava 40 de cazuri de scarlatină. Boala nu poate fi prevenită prin vaccinare și chiar și în formele ușoare este necesar tratamentul cu antibiotice la recomandarea medicului pentru reducerea riscului de complicații și de pentru a împiedica răspândirea.
„Principala masura de prevenire a răspândirii scarlatinei este spălarea mâinilor corectă cu apă și săpun de câte ori este necesar”, a arătat reprezentantul DSP. Totul vine după ce, în urmă cu doar două luni și în județul Mureș a fost focar de scarlatină într-o școală din Târgu Mureș unde s-au depistat 7 cazuri în trei clase din aceeași unitate de învățământ.
Scarlatina este o boală contagioasă întâlnită cel mai des la copiii cu vârsta sub 10 ani.
Sursa: Realitatea.net