Declaraţia a fost făcută cu ocazia Zilei inspectorului social şi a Inspecţiei Sociale, instituţie cu un rol extrem de important în protejarea persoanelor aflate în situaţii de vulnerabilitate majoră. „Această meserie impune responsabilitate, corectitudine, respect, compasiune, grijă pentru cei care nu mai pot avea grijă de ei înşişi, adică vocaţie. De altfel, orice lucrător din domeniul asistenţei sociale ar trebui să aibă vocaţia la baza alegerii exercitării meseriei sale. Prin reforma sistemului de asistenţă socială pe care am iniţiat-o, ne dorim întărirea rolului Inspecţiei Sociale şi al inspectorilor sociali. Tuturor celor care veghează la asigurarea unui trai decent pentru cei mai vulnerabili dintre noi le mulţumim astăzi şi le dorim putere de muncă şi conştiinţă trează!”, a transmis Simona Bucura Oprescu, printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook a instituţiei.
Începând cu anul 2017, în ziua de 20 februarie a fiecărui an este marcată Ziua Inspecţiei Sociale. Inspecţia Socială contribuie la eliminarea dezechilibrelor din sistemul de protecţie socială şi îşi bazează activitatea pe solidaritate, echitate şi tratament egal pentru cetăţeni, subliniază reprezentanţii MMSS.