Autor: admin

Niciodată nu mă voi retrage din cursă „Eu sunt un om care îşi câştigă luptele pe care le începe. Este exclus ca eu să mă retrag din această competiţie. Eu cred în ceea ce este ca opinie în mintea atât a lui Marcel Ciolacu, cât şi a lui Nicolae Ciucă şi mai mult decât atât din programele celor două mari partide pentru Bucureşti şi PSD are idei bune şi PNL are idei bune şi eu am ideile mele. Eu cred că pot fi garantul unui program unitar”, a precizat Cîrstoiu, la un post TV, potrivit Agerpres. Medicul și managerul Spitalului…

Read More

Prin acordarea de burse primilor 30% din elevii fiecărei clase ne-am dorit să susținem și să stimulăm dorința copiilor din fiecare clasă și din fiecare școală de a învăța mai mult. Principiul de a acorda burse pentru un procent din elevii fiecărei clase este un principiu bun și o modalitate de a reduce inechitățile. În urma feedbackului primit, am considerat necesar să facem anumite ajustări privind acordarea burselor”, a spus, luni, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, potrivit Mediafax. Ministrul a precizat că aceste modificări se vor aplica începând cu anul școlar viitor. Scopul acestei burse e de a motiva și elevii…

Read More

Astăzi, la Conferința organizată de Grupul de Rugăciune al Parlamentului, am promis că voi sprijini ideea de a crea o capelă în clădirea Legislativului. Modelul de leadership creștin, vizibil în Europa, a influențat major toate aspectele dezvoltării celulelor sociale. Educație și cultură, organizare administrativă și chiar militară, dezvoltare economică și evoluție socială, toate s-au organizat, concentric, în jurul lăcașului de cult”, a declarat președintele Senatului și al PNL în octombrie anul trecut. Este binecunoscut și faptul că, în misiunile pe care le-a condus ca general în afara țării, Nicolae Ciucă a construit lăcașe de rugăciune alături de camarazii săi. Capela…

Read More

Broccoli – beneficii Această legume miraculoasă are un conţinut foarte sărac în grăsimi săturate şi colesterol (tinde către zero), fiind un aliment ideal în dietele de slăbire. Broccoli este foarte bogat în vitamina C, acid folic, vitaminele A, B1, B2. B3, B6, fier, magneziu, calciu, potasiu şi zinc. Alcătuit în procent de 90% din apă, broccoli este plin de nutrienţi esenţiali pentru viaţă. Un mic buchet de broccoli are mai multe fibre decât o cană de paste integrale şi mai multă vitamina C decât 2 portocale. Broccoli oferă multe beneficii pentru sănătate. Datorită compoziţiei sale de sulforafan, este considerat alimentul…

Read More

Anunț Major pentru Pensionari În același timp, începutul toamnei nu va aduce niciun leu în plus pentru aproximativ 1,6 milioane de seniori, ei vor primi mai mulți bani de la începutul anului viitor. Ministrul Muncii a declarat: „În ianuarie 2025 vom avea o altă majorare. Inflația pe care se va statua această majorare o știm, e de peste 10%. Plus jumătate din câștigul salarial mediu brut, acesta e un indicator pe care vom putea să-l comunicăm atunci când INS îl va fundamenta. E important că avem clar faptul că majorarea se face anual în ianuarie”. Sursa: Realitatea.net

Read More

Iată câteva lucruri mai puțin știute despre vinete: – reglează nivelul de colesterol, blocând formarea radicalilor liberi; – bolnavii de artrită, gută sau osteoporoză trebuie să evite consumul de vinete, sub orice formă, deoarece simptomele se pot agrava. Alcaloizii din vinete au potențial alergen și chiar pot provoca intoxicații. La fel și în cazul consumului de roșii, cartofii sau ardei; – vinetele conțin nicotină! Acel gust ușor amărui al semințelor de vânătă se datorează conținutului de nicotină. Un nivel scăzut, dar deloc surprinzător, dacă ne gândim că vânăta face partea din familia Solanaceae, fiind înrudită cu planta de tutun. -…

Read More

Este doliu uriaș în Botoșani. Doi medici de renume din județ s-au stins la distanță de câteva ore unul de celălalt. Mariana Pârvu era una dintre cele mai iubite doctorițe. Ieșise la pensie, însă continua să muncească de drag, din dragoste pentru pacienții ei. La doar 56 de ani s-a stins din viață și Dan Vasiliu, șeful Secției Cardiologie a Spitalului Municipal Dorohoi. Medicul cardiolog a salvat atât de multe vieți timp de 30 de ani, însă inima lui nu a mai putut fi salvată. Medicul Mariana Pârvu a lucra ca medic în școală, cei mai mulți ani petrecându-i la…

Read More

Anunț pe această cale, pentru cei care l-au cunoscut, că Andrei-George Dicu a încetat din viață în ziua de 23 martie 2024, în urma unui stop cardiorespirator, după o scurtă suferință. Corpul neînsuflețit este depus la Biserica Gârleni, Bdul Ghencea, începând cu după-amiaza zilei de 24 martie 2024. Înmormântarea va avea loc marți, 26 martie 2024. Revin cu detalii. Ioana Dicu, mama”, a scris mama ziaristului. Andrei Dicu a lucrat pentru numeroase publicații, iar în septembrie 2019 a scris romanul Carla. „Această carte a văzut lumina tiparului dintr-un vis. La propriu. Pur și simplu, într-o dimineață, în jurul orei cinci,…

Read More

„În sfârșit nu vorbim de promisiuni, vorbim de certitudini. Este pentru prima oară când, cu certitudine, Moldova va avea autostradă. Vom avea autostrada Moldovei – A7″, a afirmat președintele PSD, Marcel Ciolacu, în timp ce se afla în vizită pe șantierul de la A7. Investițiile au devenit pilonul central al dezvoltării României, iar efectele sunt vizibile inclusiv în datele statistice care arată activitate intensă pe marile șantiere, susținută de proiectele implementate de miniștrii PSD în ultimii doi ani de guvernare. „Dacă constructorul va menține acest ritm, estimăm că până la finalul anului vom deschide circulației aproximativ 148 de kilometri. Este…

Read More

Tenismena daneză Caroline Wozniacki (129 WTA) a fost eliminată joi în turul secund al turneului de la Miami, după o partidă în care a fost extrem de aproape de victorie. Astfel, Wozniacki a fost învinsă de ucraineanca Anhelina Kalinina (36 WTA, cap de serie 32), scor 5-7, 7-5, 6-4, după ce a condus cu 1-0 la seturi și 5-2 în setul secund, ratând și o minge de meci. Anterior acestui meci, fosta adversară a Simonei Halep din finala Australian Open a declarat că cei care au fost prinși dopați nu ar trebui să primească invitații la turnee, iar românca i-a…

Read More