Close Menu
    Ultimele stiri

    Scandal la Țebea: Preotul l-a dat afară pe fotograf

    septembrie 7, 2025

    Cu cine se va confrunta România la barajul mondial?

    septembrie 7, 2025

    Cu cine poate România să se dueleze la baraj?

    septembrie 7, 2025
    Pe Subiect
    SUBSCRIBE
    • Politica
    • Justitie
    • Sanatate
    • Sport
    • Diverse
    • Justitie
    • Advertoriale
    • Anunturi comerciale
    • Editoriale
    • Social
    Pe Subiect
    Home»Politica»Decizii majore în CSAT: măsuri de întărire a Forțelor Armate Române.
    Politica

    Decizii majore în CSAT: măsuri de întărire a Forțelor Armate Române.

    martie 2, 2024Niciun comentariu4 Mins Read
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr WhatsApp Telegram Email
    Decizii majore in CSAT masuri de intarire a Fortelor Armate Romane
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

    Principala temă abordată în şedinţa CSAT, care a fost condusă de preşedintele Klaus Iohannis, a constituit-o „grava” situaţie de securitate din regiunea Mării Negre şi implicaţiile pentru România, a informat un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

    „La doi ani de la declanşarea de către Rusia a războiului de agresiune împotriva Ucrainei, situaţia de securitate din vecinătatea estică a României continuă să fie ameninţată de atacurile Moscovei asupra oraşelor şi infrastructurii ucrainene, soldate cu numeroase victime şi pagube materiale. Pentru ţara noastră, situaţia de război din statul vecin menţine riscurile de incidente care pot afecta teritoriul şi cetăţenii României, precum şi pericolele în ceea ce priveşte siguranţa navigaţiei în Marea Neagră din cauza minelor în derivă şi a acţiunilor ostile ale Rusiei”, au apreciat membrii CSAT, potrivit sursei citate. Pe acest fond, membrii CSAT au analizat măsurile interne luate pentru protejarea integrităţii teritoriului şi a populaţiei României, precum şi acţiunile suplimentare care se impun.

    „România beneficiază de sprijinul NATO şi al aliaţilor săi pentru apărarea securităţii în zona Dunării şi a ţărmului Mării Negre, prin misiuni de poliţie aeriană şi capabilităţi de apărare aeriană şi supraveghere. În acelaşi timp, sprijinul NATO trebuie însă însoţit de eforturi proprii sporite de consolidare a apărării naţionale. În acest sens, membrii Consiliului au dispus măsuri de întărire a Forţelor Armate Române, inclusiv prin asigurarea cadrului legal adecvat care să răspundă cerinţelor de apărare a României în actualul context”, a transmis Administraţia Prezidenţială. Potrivit comunicatului citat, CSAT a decis continuarea demersurilor diplomatice în vederea încetării de către Rusia a agresiunii militare, precum şi menţinerea eforturilor de susţinere multidimensională a Ucrainei. În pregătirea Summitului NATO de la Washington D.C., România va continua să colaboreze cu aliaţii pentru asigurarea unei posturi NATO de descurajare şi apărare robuste şi eficiente, pentru creşterea prezenţei aliate în ţara noastră, precum şi pentru sprijinirea partenerilor vulnerabili din regiune, în special Republica Moldova, a indicat sursa citată.

    Totodată, în CSAT a fost analizat şi aprobat Raportul privind progresele înregistrate în domeniul planificării apărării, în special în ceea ce priveşte derularea programelor de înzestrare şi a demersurilor de creştere a gradului de încadrare, precum şi retenţia personalului care contribuie la implementarea ţintelor de capabilităţi asumate în cadrul procesului NATO de planificare a apărării şi reducerea deficitelor identificate de autorităţile NATO.

    „La nivelul Alianţei, există o nouă abordare a planificării apărării şi, în acest sens, Raportul aprobat în reuniunea de astăzi prezintă modul în care aliaţii pot coopera pentru identificarea capabilităţilor pentru ciclul următor de planificare. Obiectivul este alinierea planificării apărării cu planificarea operaţională, cu integrarea priorităţilor naţionale, inclusiv a celor care nu sunt incluse în pachetul actual de capabilităţi. Planurile României pentru dezvoltarea capabilităţilor sunt reflectate corespunzător în Directiva de planificare a apărării 2023 şi în Programul Armata României 2040. Ambele documente sunt susţinute de un angajament politic naţional care permite României să îndeplinească cerinţele de alocare a 2,5% din PIB pentru Apărare, din care 20% pentru înzestrare”, a explicat Administraţia Prezidenţială.

    Membrii CSAT au evaluat şi activitatea desfăşurată în domeniul securităţii cibernetice la nivelul instituţiilor competente ale Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică în anul 2023, precum şi principalele obiective pentru 2024. „În contextul multiplicării ameninţărilor cibernetice, pe fondul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, dar şi al dezvoltării exponenţiale a tehnologiilor emergente, au fost analizate măsurile multidimensionale adoptate în cursul anului 2023 de către instituţiile cu atribuţii în consolidarea rezilienţei cibernetice a României. De asemenea, au fost aprobate o serie de acţiuni prioritare pe care să le aibă în atenţie Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică, în anul 2024, menite să contribuie la dezvoltarea sistemului naţional de securitate cibernetică şi la consolidarea capabilităţilor de prevenire, descurajare, inclusiv printr-o abordare proactivă, adecvată cadrului internaţional de cooperare în domeniu”, se arată în comunicat.

    În cadrul reuniunii a fost analizată şi activitatea CSAT în anul 2023 şi s-a decis transmiterea Raportului de activitate, spre aprobare, Parlamentului.

    Sursa:

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    admin
    • Website

    Related Posts

    Scandal la Țebea: Preotul l-a dat afară pe fotograf

    septembrie 7, 2025

    Bolojan, confruntat cu 4 moțiuni de cenzură

    septembrie 7, 2025

    Bolojan, confruntat cu 4 moțiuni de cenzură.

    septembrie 7, 2025

    Scandal la Țebea: Preotul l-a dat afară pe fotograf

    septembrie 7, 2025

    Bolojan, confruntat cu 4 moțiuni de cenzură

    septembrie 7, 2025

    Deputatul PNL Alexandru Muraru nu va participa la moțiune

    septembrie 7, 2025
    Add A Comment

    Comments are closed.

    • Politica de Confidențialitate
    • Termeni și Condiții
    • Politica cookies
    • Contact
    • Facebook
    • Politica
    • Sanatate
    • Sport
    • Diverse

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.