Autor: admin

Unul dintre aceste alimente este și ”Pita de Pecica”, pâinea preferată a lui Ceaușescu, care ar fi fost adusă special pentru dictator din județul Arad la București, cu avionul, cu o cursă specială, săptămânal, doar pentru ca acesta și familia sa să aibă pâine proaspătă pe masă. Acest animal NU trebuia să existe în România. A fost adus în țară de Ceaușescu pentru a fi vânat. Cum se prepară pita de Pecica, pâinea preferată a lui Ceaușescu „Pâinea se spală cu apă pentru ca aburul să meargă la Dumnezeu. Aşa am învăţat de la cei mai bătrâni brutari şi de…

Read More

„Sunt ferm convins că în Qatar câștigați mult mai bine financiar decât ați fi câștigat în România în acest moment. Eu sper din tot sufletul, nu numai cifrele care ne arată acest trend de creștere în România, care s-a datorat în primul și în primul rând unei perioade de stabilități politice într-o perioadă de criză, de această dată și de securitate, nu numai energetică sau pandemie, și sper din tot sufletul ca împreună cu colegii mei până la sfârșitul mandatului să menținem acest ritm de creștere”, le-a spus românilor Marcel Ciolacu. „Este evident că mi-aș dori să reveniți în România,…

Read More

Analizând cazul promovării Monicăi Gutău în structura Consiliului Judeţean Vâlcea, este imperativ să examinăm principiile legale și etice aplicabile situației în discuție. La prima vedere, este evident faptul că acest incident ridică serioase întrebări referitoare la procedurile de selecție și promovare în cadrul instituțiilor publice, precum și la normele transparenței și echității în administrația publică. În primul rând, este esențial să subliniem că procesul de selecție pentru funcții publice trebuie să respecte principiile fundamentale ale meritocrației și competiției echitabile. Astfel, orice sugestie că un concurs a fost organizat ca o simplă formalitate sau că deciziile de promovare sunt influențate de…

Read More

Primul spital public construit din donații a fost finalizat anul trecut, după eforturi îndelungate. Recent, însă, Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a făcut o serie de declarații controversate prin care le-a acuzat pe fondatoarele asociației „Dăruiește Viață”, ONG-ul care s-a ocupat de această construcție, că nu au trimis toate documentele necesare prin care să facă dovada achizițiilor. „În primul rând că nu este spitalul Fundaţiei, este e o clădire a spitalului «Marie Curie», care a avut autorizaţia de construcţie şi a deţinut dreptul de folosinţă al terenului respectiv. Spitalul nu are toate documentele. De asta am trimis oameni, ca să îi…

Read More

”A spus corect Marcel Ciolacu, până la depunerea candidaturii şi domnul Piedone e momentan, că nu e depusă candidatura. Nici nu s-a deschis perioada în care se pot depune candidaturi”, a spus ministrul Transporturilor, întrebat despre o decizie în privinţa retragerii lui Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Generală. Sorin Grindeanu a precizat că de dimineaţă a avut o şedinţă de campanie, urmată de o întâlnire cu specialişti pe transporturi. ”Nu am discutat despre aşa ceva. Eu am venit aseară de la Timişoara, nu am auzit asemenea zvonuri. De dimineaţă au fost colegi din conducerile PSD şi PNL, am discutat despre…

Read More

Răspunsul autorităților în acest caz În urma incidentului, Poliția Municipiului Vaslui a aplicat o amendă grădiniței în valoare de 10.000 de lei, conform abaterilor prevăzute de H.G. 301 din 2012 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. Pe lângă măsurile luate de poliție, Inspectoratul Școlar Județean Vaslui a demarat verificări suplimentare pentru a determina circumstanțele exacte care au permis la producerea acestui incident. De asemenea, urmează să fie stabilite sancțiuni pentru personalul implicat, dacă se va constata că neglijența acestora a contribuit la incident. Sursa: realitatea.net

Read More

Lumea se află din nou în mijlocul unui război, de data aceasta în Orientul Mijlociu Iranul a atacat Israelul cu peste 200 de drone și rachete, însă armata israeliană spune că majoritatea au fost doborâte. Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă duminică, la cererea Israelului, la o zi după ce Iranul a lansat peste 200 de drone şi rachete împotriva statului evreu, ca răspuns la o lovitură împotriva consulatului iranian din Damasc, a anunţat preşedinţia malteză a Consiliului. România a reacționat prompt la aceste evenimente de pe scena internațională. Președintele Klaus Iohannis a postat, pe platforma…

Read More

Surse au declarat pentru REALITATEA că există o posibilitate ca să fie dezgropați morții de la Terapie Intensivă pentru noi expertize Anchetatorii au început vineri dimineață audierile în dosarul penal deschis în urma valului de morți suspecte de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din Capitală. Cazul a ajuns în atenția opiniei publice în urma acuzațiilor lansate de un asistent medical, potrivit cărora, în perioada 4-7 aprilie în Secția de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI) a spitalului ar fi decedat 17 pacienți. Potrivit sursei citate, decesele ar fi survenit în urma reducerii dozei de Noradrenalină, medicament care îi ține în viață pe bolnavii intubați.…

Read More

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, alături de prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, sunt prezenți astăzi la Constanța la evenimentul de lansare a candidaților PNL, „Constanța proiectelor tale”. Liderii PNL sunt prezenți în fiecare județ la prezentarea candidaților la alegerile locale din acest an, într-un tur de forță în filiale. Mesajul acestora pentru liberali și pentru susținătorii prezenți de fiecare dată în număr mare este acela de stabilitate și echilibru, atât de necesare României într-un context internațional extrem de dificil, cu un război la graniță, așa cum transmit liberalii. Nicolae Ciucă insistă la fiecare vizită în filiale asupra necesității explicării către electorat a…

Read More